Românii de la Whistler

Whistler şi Blackcomb sunt doi munţi spumoşi, nebuni şi frumoşi. Ideea CIO de a pune aici probele pe zăpadă se dovedeşte una excelentă. De locul acesta în România au auzit doar cei care sunt pasionaţi de schi. Foarte puţini au ajuns însă aici.

Vremea este diferită de pe o pârtie pe alta. Se poate întâmpla ca pe pârtiile care coboară în Creekside să ningă, iar în toate celelalte părţi să fie soare şi să spui că este cea mai bună zi de schi. Culmea, o mână de români lucrează în Whistler ca instructori de schi. La început au fost sezonieri, acum s-au stabilit definitiv. Şi-au cumpărat case aici, copiii li s-au născut aici şi nici nu se mai gândesc să se întoarcă în ţară. Marius Mărginean are 39 de ani şi lucrează de zece ani pentru şcoala de schi din Whistler. Pe ecusonul de la geacă scrie MARIUS - TRANSYLVANIA - ROMĂNIA. Este foarte mândru de originile sale şi provine dintr-o familie pentru care muntele înseamnă totul. Tatăl său, Ilie Mărginean, a murit de inimă în timp ce făcea viraje pe pârtia Aluniş de la Sovata. Deşi este vorba despre un eveniment trist, Marius spune că părintele său a murit frumos şi fericit, exact aşa cum şi-a dorit. Pe munte! Relaxarea tipic canadiană i-a intrat în sânge. Nu ştie ce e ăla stres nici măcar în momentul în care fiica sa ajunge la spital după ce s-a accidentat la schi. Pentru cei care trăiesc în Canada este ceva absolut normal o asemenea relaxare, numai că pentru europeni pare o nebunie. Dacă eşti din România, te enervezi numai când îi vezi atât de relaxaţi. "În primii cinci ani, veneam aici numai iarna. Lucram ca sezonier. La început a fost mai greu, îmi era dor de România, dar cu timpul ne-am obişnuit şi am decis până la urmă să ne stabilim aici", explică românul care este cel mai bun instructor de schi din staţiune. În cazul în care cineva vine şi spune că are nevoie de un monitor, Mărginean este în capul listei, astfel că se întâmplă foarte rar să-l găseşti liber. A ajuns la un nivel foarte înalt, dar asta numai după ce a primit cel mai înalt calificat pe care şi-l poate lua un instructor de schi din Canada. "Mi-am luat Level 4! Mai sus de atât nu există. Dar să nu-şi imagineze cineva că examenul este unul uşor. Sunt nouă probe practice, în care trebuie să demonstrezi că eşti foarte bun pe schiuri. Ţi se cere să faci orice, iar cei care iau deciziile sunt foarte duri şi nu iartă pe nimeni. Pe lângă probele practice, mai sunt şi două probe teoretice. Am învăţat foarte mult înainte de a merge la acest examen. În Canada sunt cam 30.000 de instructori de schi, dar numai vreo 300 sau 400 au Level 4", explică mureşeanul. Dacă stai cu el o zi întreagă, îţi vorbeşte numai despre schi fără să te plictiseşti. Şi tot despre schi îţi vor spune poveşti şi cele două fete din viaţa lui: Gabi, soţia, şi Carla, fiica. Iar când mergi cu ei pe munte o iei razna în momentul în care afli că ai schiat o zi întreagă şi n-ai văzut nici măcar 1% din toate pârtiile existente în Whistler.

DE PE CARP PE BLACKCOMB
Radu Vulpe este din Sinaia şi s-a stabilit în Canada de câţiva ani. Are "numai" Level 3, dar la cât de ambiţios este sigur n-o să mai treacă mult timp până când va trimite câte un sms prietenilor săi: "Mi-am luat Level 4". Până atunci, trage cu ochiul la tot ceea ce face Marius Mărginean şi se antrenează cât poate de mult. "Din păcate, muncim foarte mult şi nu mai avem timp pentru noi, ca să ne pregătim aşa cum ne dorim, să putem să ne îmbunătăţim performanţele", spune sinăianul, care încă nu a explorat tot domeniul schiabil din Whistler. "Eu sunt de câţiva ani în Whistler, dar trebuie să recunosc că sunt pârtii pe care nu am ajuns niciodată. Aici e cu totul altă lume. Găseşti să te dai în orice condiţii. Există snow-park-uri, sunt zone pentru free-ride, ai tot ce-ţi doreşti fără să trebuiască să te bagi în faţă sau să deranjezi pe cineva. Trebuia doar să ai grijă la cei care se dau cu placa de snowboard. Sunt atât de nebuni încât trec pe lângă tine cu o viteză halucinantă şi trebuie să te fereşti de fiecare dată atunci când ai intrat pe teritoriul lor", spune Vulpe, care în urmă cu o lună a devenit tătic. Este unul dintre oamenii care îşi doresc ca Jocurile Olimpice să se termine cât mai repede. Şi-a cumpărat o locuinţă exact acolo unde acum este "Satul Olimpic" din Whistler şi aşteaptă să se mute în casă nouă la fel de tare cum un copil năzdrăvan aşteaptă recreaţia mare la şcoală. Vara, când numărul turiştilor scade şi se poate schia numai pe gheţar, Radu Vulpe lucrează ca instructor de tenis, iar Marius Mărginean face parte din echipa celor care cutreieră munţii cu bicicletele.

Cea mai mare staţiune din America de Nord
După o zi de schi la Whistler, staţiunea care va găzdui probele pe zăpadă din cadrul Jocurilor Olimpice, trebuie să-ţi suni familia din România. "Alo! Mamă, du-te, joacă la loto şi, în cazul în care câştigi, trimite-mi nişte bani ca să-mi iau o casă în Whistler. Vreau să mă mut aici. E cel mai frumos loc din lume." E departe rău de tot de România, dar este un loc ce merită văzut. Şi nu trebuie doar văzut. Dacă ajungi la Whistler (foto), trebuie musai să schiezi. Pe cei doi munţi din staţiunea canadiană sunt 240 de pârtii amenajate, acestea formând cel mai mare areal schiabil din America de Nord. Mai are rost să facem vreo comparaţie cu Sinaia, cu Predeal sau cu Poiana Braşov? Whistler este altceva! E alt nivel, e altă cultură, este cu mult peste ceea ce se găseşte la ora actuală în Europa, chiar şi în staţiuni precum St. Moritz sau Val d'Isere. Sunt hoteluri în care o cameră costă 6.000 CAD. Asta în mod regulat, pentru că acum preţul s-a dus la 10.000 CAD. Este locul în care Hilton apare ca fiind unul dintre cele mai proaste locuri de cazare. Dar ce înseamnă de fapt Whistler? În primul rând o staţiune foarte scumpă, unde ziua de schi costă 93 CAD. Aici, în Canada, paritatea între dolarul canadian şi cel american este aproape unul la unul. Condiţiile însă nu se compară nici măcar cu ceea ce întâlneşti în Europa. Cartela îţi este validată o singură dată şi după ce ai trecut de filtrul de la telegondola din Whistler, nu mai ai nici o problemă sus pe munte. Practic, telescaunele, teleschiurile sau telegondolele, inclusiv Peak 2 Peak, care este cea mai mare instalaţie de transport pe cablu din lume, nu mai au porţi de acces. Închirierea unui echipament complet costă 60 CAD. La banii ăştia mai trebuie să pui prânzul servit în vârf de munte, la un restaurant mare cât o sală de sport, care costă încă 15 CAD, parcarea, pentru care mai scoţi din buzunar 20 CAD, şi ajungi să plăteşti aproape 200 CAD pentru o zi pe munte. Un preţ uriaş pentru cineva care vine din Europa, dar unul pe care şi-l pot permite chiar şi şomerii din Canada.

Şansă mare pentru Miklos
România are şansa ca la Vancouver să facă o figură frumoasă prin Edit Miklos. Schioarea de la Dinamo Bucureşti a devenit şi mai motivată în momentul în care a văzut pârtia pe care vor avea loc cursele de Coborâre şi de Super G. "La fete, Miklos poate să facă o cursă mare. Pârtia pe care va concura este exact cum îi place ei. Va câştiga cea care are mai mult tupeu, iar Miklos este genul de schioare care nu merge cu frică. Întotdeauna se duce drept, nu are ezitări. Anul trecut, la Campionatul Mondial de la Val d'Isere, pe o pârtie un pic mai dificilă ca asta, a venit pe locul 18, deşi a făcut trei greşeli mari. Asta înseamnă că între acele trei greşeli ea a schiat excelent", a declarat antrenorul Florin Cristea. Ioan Nan, cel care este calificat la Slalom, are şanse mari să ia startul şi la Slalom Uriaş. Dragoş Staicu, calificat la Coborâre, este primul schior român care va intra "în pâine" la Vancouver. El are programat primul antrenament oficial miercuri, 10 februarie, urmând ca până la cursa oficială de sâmbătă, 13 februarie, să mai susţină încă două şedinţe de pregătire. Pentru a putea lua startul oficial în competiţie, Staicu trebuie să termine cel puţin un antrenament oficial.

Tofalvi, dată peste cap!
La festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice din 12 februarie, port-drapelul României va fi biatlonista Eva Tofalvi. Acest lucru îi bulversează din nou programul sportivei din Băile Harghita, care a doua zi va lua startul în proba de sprint. Cu o zi înaintea concursului, Tofalvi va pierde cel puţin opt ore. Drumul din Whistler în Vancouver durează două ore, iar delegaţia României trebuie să ajungă la faţa locului cu o oră înainte de startul evenimentului ce va dura trei ore. S-au adunat şase ore, la care mai trebuiesc adăugate încă două ceasuri necesare pentru drumul de întoarcere în Whistler. Tofalvi recunoaşte totuşi că ea nu are mari speranţe la sprint, probele ei favorite fiind "individualul" de 15 kilometri şi Pursuitul.