România are atât de multă zăpadă, încât ar putea să organizeze Olimpiada de iarnă chiar şi pe Litoral. Gazda Jocurilor Olimpice de anul acesta - Vancouver - se scaldă, însă, în ploaie. Organizatorii dau asigurări că întrecerile sportive din perioada 12-28 februarie se vor desfăşura în cele mai bune condiţii. Chiar dacă nu este o forţă în lumea sporturilor de iarnă, România pleacă cu un moral bun în Canada după ce Paul Pepene a devenit campion mondial U23 la schi fond.
Plouă, iar primul lucru pe care îl faci atunci când aterizezi la Vancouver, gazda Jocurilor Olimpice de iarnă ce încep la 12 februarie, este să-ţi cumperi o umbrelă. Gecile de schi înghesuite în bagaje şi taxele plătite pentru kilogramele în plus îşi dovedesc inutilitatea în aceste zile pe Coasta de Vest a Canadei. Organizatorii dau însă asigurări că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea întrecerilor sportive. În această săptămână, la Vancouver vor ajunge peste 5.000 de sportivi care se vor lupta pentru supremaţie cu ocazia ediţiei cu numărul 21 a Jocurilor Olimpice.
ROMÂNII PLEACĂ MÂINE
Lotul olimpic al României este reunit în cantonamentul de la Izvorani, unde sportivii vor intra în posesia echipamentului oferit de Asics. Traian Băsescu a promis că va face o vizită la Izvorani pentru a le ura baftă la Jocurile Olimpice, dar, se pare că în locul lui urările le va face, azi, ministrul Daniel Funeriu. Delegaţia va pleca către Vancouver mâine, 5 februarie. Ajunşi deja în Canada, Alexandru Epuran, şeful delegaţiei României la această Olimpiadă, şi Puiu Gaspar, secretarul general al FRSB, au luat "în primire" camerele în care vor fi cazaţi sportivii din ţara noastră. După încheierea JO, clădirile din Satul Olimpic din Vancouver vor fi transformate în locuinţe sociale pentru cei peste 8.000 de "homelessness" - aurolaci canadieni - care locuiesc acum în oraş.
Pepene s-a copt! Vrea să uimească şi Canada
"Busy - mă joc cu medalia." Acesta este status-ul pe care Paul Pepene îl foloseşte pe Yahoo Messenger de când a devenit campion mondial U23 în proba de 30 de kilometri - Pursuit. Sportivul legitimat la Dinamo Bucureşti mărturiseşte că a câştigat lejer medalia de aur la CM care a avut loc la Hinterzarten, surprinzându-i pe adversarii din Norvegia. Înainte de plecarea spre Vancouver, el a acordat un interviu Jurnalului Naţional, singurul ziar din România care are reprezentant acreditat la JO şi care îi va urmări evoluţia de la faţa locului.
Jurnalul Naţional: Paul, felicitări pentru titlul mondial!
Paul Pepene: Mulţumesc. Mă simt grozav, doar că nu sunt antrenat să primesc atâtea felicitări.
Nu te aşteptai la un rezultat aşa de mare?
Eu îmi doream foarte mult o medalie înaintea Jocurilor Olimpice, dar nu mă gândeam că pot ajunge campion mondial. Acum am un moral foarte bun înaintea competiţiei din Canada. Trebuie să rămân în continuare cu picioarele pe pământ şi să dau totul din mine la Vancouver.
Colegul tău, Petre Hogiu, a fost cel care a deschis "balul" prin medalia de argint pe care a obţinut-o cu o zi înainte ca tu să te încoronezi campion mondial. Te-ai simţit cumva ameninţat de victoria lui?
Nu! De ce? Dacă el ar fi fost singurul medaliat la "mondialele" din Germania, s-ar fi vorbit numai despre el, iar tu n-ai mai fi fost vedeta lotului naţional de schi fond. La sporturile de iarnă din România nu există vedete, iar la schi fond trebuie să munceşti, nu să faci pe megastarul. Eu şi Hogiu concurăm separat. El este încă la juniori, eu sunt la U23. Avem adversari diferiţi.
"I-am lăsat ca la dentist"
Cum a fost cursa în care ai devenit campion mondial?
Pot spune că a fost cea mai uşoară cursă pe care am avut-o în acest sezon. De la kilometrul 18 am plecat de lângă plutonul fruntaş. I-am lăsat ca la dentist. Am evadat pe un urcuş de 800 de metri fără probleme. Am trecut linia de sosire lejer.
Cred că glumeşti! Ai avut adversar din Norvegia...
Vorbesc foarte serios. Lasă-mă să-ţi povestesc cum a fost la conferinţa de presă. Norvegianul ăla, Bach îl cheamă, abia mai stătea pe picioare şi a recunoscut public că nu a mai avut până acum un adversar atât de bun cum am fost eu. El era favoritul tuturor. Ca să-ţi dai seama cât de bine m-am simţit, îţi spun că înainte de a trece linia de sosire le făceam cu ochiul colegelor de echipă, Monika Gyorgy şi Gabriela Leancă, şi mă salutam cu spectatorii. Dacă te uiţi pe site-ul oficial al competiţiei o să vezi acolo un filmuleţ în care eu dansam după ce am trecut linia de sosire, în vreme ce sportivii care au venit în urma mea s-au prăbuşit pe zăpadă din cauza efortului prea mare pe care l-au făcut.
Obiectiv: În primii 30
Ai cântat imnul la festivitatea de premiere?
Normal! Imnul nostru naţional e hit acum. Cred că Bach nu-l va uita prea curând, aşa e de şocat. Încă nu am realizat ce rezultat mare am făcut.
Ce obiectiv ţi-a fost fixat pentru Jocurile Olimpice?
Eu îmi doresc să am cel puţin o clasare în primii 30. În Canada voi avea foarte multe curse, va fi foarte greu pentru mine.
"De când sunt campion mondial am primit atât de multe felicitări, încât nu ştiu dacă am mulţumit pentru toate. Cert este că antrenorii mei au contribuit decisiv la medalia de aur pe care am câştigat-o"
Paul Pepene - schior fondist
Un bilet costă 2.000 de dolari
Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice va avea loc la 12 februarie, cu începere de la ora locală 18:00. Evenimentul va fi transmis în direct de TVR, post ce deţine drepturile de transmisie, la 13 februarie, începând cu ora 4:00, ora României. Diferenţa de fus orar dintre Bucureşti şi Vancouver este de 10 ore. Portdrapelul României va fi biatlonista Eva Tofalvi. Cel mai ieftin bilet la această gală costă 2.000 de dolari. La competiţia de peste Ocean, cei mai mulţi turişti vor fi din Asia. Aceştia au plătit, pentru un sejur de trei săptămâni, câte 45.000 de dolari. În acest preţ este inclus transportul cu avionul, transportul local, masă, cazare în hotelurile de 5 stele din Whistler şi acces la toate întrecerile sportive.
Delegaţia României la Jocurile Olimpice Vancouver 2010
SPORTIVI
1. Reka Ferencz - biatlon
2. Mihaela Sabina Purdea - biatlon
3. Dana Elena Plotogea - biatlon
4. Eva Tofalvi - biatlon
5. Alexandra Raluca Stoian - biatlon
6. Edit Miklos - schi alpin
7. Ioan Gabriel Nan - schi alpin
8. Dragoş Staicu - schi alpin
9. Monika Gyorgy - schi fond
10. Petrică Hogiu - schi fond
11. Paul C-tin Pepene - schi fond
12. Ioan Dănuţ Dovalciuc - bob
13. Florin Crăciun - bob
14. Nicolae Istrate - bob
15. Ionuţ Andrei - bob
16. Alina Savin - bob
17. Carmen Radenovic - bob
18. Andrei Anghel - sanie
19. Cosmin Chetroiu - sanie
20. Paul Ifrim - sanie
21. Raluca Strămăturaru - sanie
22. Violeta Strămăturaru - sanie
23. Mihaela Chiras - sanie
24. Valentin Creţu - sanie
25. Ţăran Ionuţ - sanie
26. Zoltan Kelemen - patinaj artistic
27. Maria Mazilu - skeleton
28. Katalin Kristo - short-track
ANTRENORI
1. Florin Cristea - schi alpin
2. Puiu Gaşpar - schi alpin
3. Constantin Borca - schi fond
4. Ioan Lungociu - schi fond
5. Simon Marton - biatlon feminin
6. Gheorghe Stoian - biatlon feminin
7. Karl Heinz Erich Wolf - biatlon
8. Iulian Păcioianu - bob masculin
9. Adrian Duminicel - bob feminin
10. Marius Ene - skeleton
11. Lucian Cotfas - sanie feminin
12. Victor Ifrim - sanie masculin
13. Ion Duminicel - bob-sanie
14. Cornel Gheorghe - Patinaj artistic
15. Zoltan Kristo - short-track
OFICIALI
1. Alexandru Epuran - şef misiune
2. Florin Mişcă - adjunct şef misiune
3. Geta Voicu - oficial
4. Octavian Morariu - preşedinte COSR
5. Ioan Dobrescu - secretar general COSR
Thursday, February 4, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment