Ultima zi in Austria!

S-a schimbat ora, dar nu stiu cat e ceasul acum. Nici nu ma intereseaza prea mult acest lucru. De miercuri pana astazi nu am scris o virgula. In cateva ore ma intorc in Romania, iar maine dimineata plec din nou in munti pentru treburi gospodaresti. Doua secvente merita sa le povestesc aici. In aeroportul din Viena, la unul dintre magazinele cu ciocolata, am intalnit o vanzatoare care se numeste Alexandra Sabau. Blonda, un pic plinuta, uratica, vorbea destul de greu romaneste. Dar se vedea ca o facea cu placere. E nascuta la Bistrita, dar de 18 ani s-a mutat impreuna cu familia in Austria. Nu a mai fost in Romania de cinci ani. Mi-a povestit despre atitudinea distanta a austriecilor, despre dorul de tara in care s-a nascut, mi-a descris clipele grele prin care trece atunci cand in aeroport se anunta decolarea curselor catre Bucuresti. Ca din senin, a scos de sub tejghea o cutie de servetele si a inceput sa planga in hohote. Dorul de Romania o chinuie prea tare. Plansul nu reprezinta o slabiciune. Este doar dovada faptului ca avem ceva umani si este una dintre cele mai frumoase virtuti a romanilor! O alta scena am trait-o ieri la Bag Hofgastein, la o cabana aflata la 1.400 de metri altitudine, unde mananca zilnic peste 1.600 de persoane. Doi romani din Buzias - Timis lucreaza acolo ca debarasatori. I-am observat din prima clipa ca sunt romani. Unul dintre ei purta mandru o bluza de trening cu Rapid. Au venit amandoi si am stat de vorba la masa. ''Este prima oara cand vorbim romaneste cu cineva care vine sa manance aici. Nu mai vreau in Austria cat o sa traiesc. Oamenii de aici sunt foarte scarbosi, se poarta cu noi ca niste sclavi. La 1 aprilie se inchide sezonul si trebuie sa ne intoarcem acasa'', spune cu voce apasata unul dintre ei. Nu stiu cu ce se vor intoarce in tara, dar mai au o singura dorinta. ''Miercuri mergem la Klagenfurt, la meciul Austria - Romania. Vrem sa traim bucuria de a asculta si de a canta imnul tarisoarei noastrei aici, in Austria, tara care ne-a asuprim veacuri la rand''. Visul unor oameni simpli, din Buzias, care s-au cocotat in Alpi avand in sange dorul de Romania. Le-am simtit slabiciunea pentru tot ceea ce inseamna Romania si le-am pus din telefon cateva melodii romanesti. Imnul Rapidului a fost cel care le-a placut cel mai mult. Unul dintre ei a inceput sa tremure inca din prima clipa si a inceput sa cante si el versurile cu voce tare. Toti cei din jur se uitau la el. Erau numai priviri curioase, deloc arogante. Mi-a placut scena, m-am simtit bine si am considerat ca merita sa ascultam din nou imnul Rapidului si sa-l cantam toti cu voce tare. Celalalt roman s-a aplecat usor pe masa ca si cum aceasta ar fi fost o perna si a zis cu o voce tremuranda: ''Paunescu!''. Imediat a inceput sa planga in hohote! ''Mergem la Klagenfurt sa ascultam imnul national'', au fost cuvintele pe care mi le-au zis la despartire.