Monday, March 2, 2009

FILMUL LUI DRAGOS STAICU

In urma cu doi ani, am mers la Predeal pentru Cupa Mondiala de Skiboard. In paralel cu mareata competitie, schiorii din Romania se antrenau pe partiile de pe Clabucet. Atunci l-am cunoscut pe Florentin Nicolae. Primul schior pe care l-am cunoscut. Am inceput in forta, cu un olimpic. Am stabilit ca a doua zi sa vina la antrenament si colegul meu de atunci, fotograful Vlad Dumitrescu. Acesta avea misiunea sa imortalizeze fiecare schior care se antrena in Slalom. Totul a iesit insa pe dos. Nicolae nu a mai venit la antrenament, eu m-am dus in Poiana Brasov ca sa iau o pereche de schiuri, iar la Predeal a fost o ceata groasa ca smantana. Chiar si asa, Vlad Dumitrescu a reusit sa faca fotografii bune. Cand ne-am intors la Bucuresti mi-a inmanat primul cd cu fotografiile schiorilor romani. Acum am vreo zece. Printre pozele de atunci erau si cateva cu un schior cam pufos. Am folosit imaginile de cateva ori. Imi placeau deoarece tipul purta o veste in rosu, galben si albastru.
Mai tarziu, dar in acelasi sezon, am mers la schi la Sinaia. Dimineata, la telecabina, mi-a atras atentia un tip imbracat cu un costum Anzi Besson. Asa ceva nu poarta oricine. In plus, pe cap avea o pereche de ochelari de soare asa cum se purtau la acea vreme. Lentile mari, care acopereau pometii. Vorbea enervant de tare. Mi-a lasat impresia ca am in fata un bucurestean venit la parada modei pe partie. In Valea Dorului iti atragea atentia cum schia. Tipul stia ceva meserie. Se dadea la liber. Era deranjant totusi ca purta ochelari de bamboo-ist. Nu stiam cine e individul.
Sezonul trecut am mers la Predeal pentru un concurs FIS. Atunci l-am cunoscut pe Dragos Staicu. Florentin Nicolae mi l-a prezentat dupa ce l-am intrebat: "Cine e asta? Il cunosc de undeva. L-am mai vazut". Staicu era schiorul fotografiat de Vlad Dumitrescu si tipul care folosea ochelari cu lentile mari in Valea Dorului. Nu auzisem lucruri frumoase pana atunci despre el. Si nici de atunci nu am intalnit pe cineva care sa il laude. E drept totusi ca la noi e greu sa gasesti pe cineva care sa vorbeasca frumos despre altcineva.
In toamna anului trecut, Staicu a fost atacat in urma unor comentarii postate la unele articole. El a replicat de fiecare data. A raspuns si obscen, moment in care i-am sters comentariul. I-am trimis si un sms in care i-am atras atentia ca greseste. In stagiul de pregatire din Austria, a petrecut cateva seri la discoteca, alaturi de Ioan Nan si Ioan Achiriloaie. Nici o problema. Sunt oameni. Sunt tineri. Din pacate, s-au dat in spectacol atunci cand au zgaltait masina antrenorul Gheorghe Vulpe, de la CSS Sinaia. Alarma s-a declansat imediat si turistii cazati in apropiere au fost treziti din somn.
La sfarsitul lui noiembrie m-am intalnit cu el la Predeal. L-am vazut pe partie si m-am dus sa vorbesc cu el. Mi-a spus ca nu poate sta cu mainile in san atunci cand cineva il jigneste. Cumva are dreptate, chiar i-am zis ca are dreptate, dar ar face bine sa nu mai injure. Am facut schimb de numere de telefon si a ramas sa pastram legatura. L-am rugat ca atunci cand era ceva de comunicat sau cand vrea sa scriu ceva, sa ma suna. Lucrul asta este valabil pentru toata lumea. El mi-a reprosat atunci cand sunt prieten cu Ioan Achiriloaie si Ioan Nan si ca scriu numai despre ei. Da, sunt prieten cu cei doi si nu trebuie sa dau nimanui explicatii pentru lucrul acesta. Eu scriu despre oricine comunica cu mine. Pe Lilla Petroczki nu am intalnit-o niciodata si am scris mereu despre ea. Iar exemplele pot continua.
La Campionatul National de Schi Alpin de anul acesta, Dragos Staicu a abandonat in mansa intai la proba de Slalom si eram convins ca se va intampla acelasi lucru si la "Urias". Lucrurile nu au stat insa deloc asa. El a devenit campion national la aceasta disciplina, lucru care a ridicat mult suspiciuni asupra concursului. Unii spun ca Staicu i-a zis lui Dan Malusel, seful echipei de organizare si presedintele clubului la care el este legitimat, sa fixeze startul undeva in spatele Refugiului Salvamont. El zice ca nu e adevarat. "Dan Malusel doar m-a intrebat dupa ce se stabilise deja daca imi convine traseul", a explicat schiorul. Oricum, nu conteaza. Toti concurentii au schiat pe acelasi traseu. Dragos Staicu merita felicitat pentru surpriza pe care a oferit-o. Exista si un "dar" in toata aceasta poveste. Ca sa elimine orice suspiciune, el trebuie sa lipeasca langa acest titlu si alte performante. O calificare a sa la Jocurile Olimpice de la Vancouver ar demonstra ca victoria sa nu este intamplatoare si i-ar duce la indeplinire un vis pe care il are orice schior. Bafta!

6 comments:

florica!!! said...
This comment has been removed by a blog administrator.
florica!!! said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Dragos said...

Lasa comentarile Sorin,pt ca pe mine toate mizeriile astea pe care le arunca in mine toti "Anonymous"
astia ma motiveaza si mai tare ;)

Dragos said...

Ma distreaza si mai tare ca nu au nici makar tupeul sa se semneze....niste lasi!!!!!

flore said...
This comment has been removed by a blog administrator.