Politicianul german Dieter Althaus a fost condamnat ieri la 180 de zile de amendã, cu o valoare totalã de 33.300 de euro, si la plata a 5.000 de euro daune, deoarece a provocat moartea unei femei într-un accident de schi în Austria, a anuntat tribunalul din orasul Irdning.
Ministrul-presedinte al landului Thuringia, din estul Germaniei, pus sub acuzare luni pentru omucidere din culpã si recunoastere a vinovãtiei, a cerut sã fie judecat conform unei proceduri accelerate.
El a fost reprezentat ieri la proces de avocatul sãu.
Oficialul credtin-democrat, în vârstã de 50 de ani, a accidentat la 1 ianuarie o schioare de origine slovacã, în vârstã de 41 de ani, la intersectia dintre douã piste la statiunea Reisneralm, din centrul Austriei.
Femeia, care nu purta cascã, a murit din cauza rãnilor, iar premierul a fost grav rãnit, suferind un traumatism cranio-cerebral.
Conform acuzãrii, Althaus, care cobora în vitezã pe pârtie, nu a respectat regulile di a pãtruns pe o pistã pe unde schia femeia.
Aflat sub tratament în Germania, Althaus a precizat luni în scris justitiei din Austria cã nu îsi aduce aminte de circumstantele producerii accidentului, dar acceptã concluziile la care s-a ajuns în urma expertizei.
"Îmi asum rãspunderea. Pentru mine, este important ca despãgubirile pentru familia lui Beata Christandl (victima) sã fie acordate rapid", a anuntat asearã Althaus într-un comunicat.
Potrivit presei din Austria, politicianul german va plãti despãgubiri familiei victimei prin intermediul unei tranzactii extrajudiciare.
Membru al Uniunii Crestin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, Dieter Althaus este din 2003 ministru-presedinte al landului Thuringia. El candideazã din nou în alegerile prevãzute sã aibã loc la 30 august 2009 în acest land.
Wednesday, March 4, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment