Monday, January 12, 2009

Szilvester Kozma si Remus Tudor spre Vancouver 2010

Săritorii cu schiurile români susţinuţi de OMV, prin intermediul programului „OMV Move & Jump”, s-au calificat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de Iarnă şi la competiţiile de Cupă Mondială, obţinând astfel cele mai bune rezultate din istoria săriturilor cu schiurile din România. La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul etapelor de Cupă Continentală desfăşurate la Sapporo (Japonia), între 9-11 ianuarie 2009, Szilvester Kozma (17 ani, Club Dinamo Braşov) şi Remus Tudor (16 ani, Club Braşovia şi Universitatea Braşov) s-au clasat în primii 30, intrând în a doua rundă a competiţiei şi obţinând, cu acest rezultat, primele puncte de Cupă Continentală.

Szilvester Kozma şi Remus Tudor, pregătiţi de antrenorul coordonator al echipei naţionale de sărituri cu schiurile, Florin Spulber, sunt primii doi săritori cu schiurile români care se califică în runda finală a etapelor de Cupă Continentală, clasându-se în primii 30. Cei doi au sărit în prima zi de pe trambulina K 90, iar în cea de-a doua zi de pe trambulina K 120. În cadrul probei de pe K 90, Remus Tudor s-a calificat în runda finală sărind 75 m, în vreme ce săritura lui Szilvester Kozma a atins 73 m. „Sunt foarte mândru de rezultatele obţinute de cei doi sportivi. Sunt în formă bună în acest moment şi sper să-şi păstreze tonusul pe parcursul întregului an”, a declarat Florin Spulber, antrenorul coordonator al Echipei naţionale de sărituri cu schiurile a României.

„Rezultatele obţinute de Szilvester Kozma şi Remus Tudor demonstrează că programul ‹‹OMV Move & Jump› are mare succes şi că performanţa sportivă este posibilă cu talent, multă muncă şi antrenamente profesioniste”, a declarat Rainer Schlang, Director General al OMV România. „Suntem mândri să susţinem echipa României şi dezvoltarea săriturilor cu schiurile în România”, a adăugat acesta.

Cei doi săritori cu schiurile participă la programul OMV Move & Jump, desfăşurat în România din octombrie 2007. Susţinuţi de OMV, sportivii români au atins un nivel foarte bun în săriturile cu schiurile, la doar un an şi jumătate de la demararea programului. „Primele obiective ale programului au fost atinse mai repede decât ne aşteptam”, a explicat Christian Moser, Project Manager OMV Move & Jump. „În 2008, echipa de copii a câştigat Turneul Celor Patru Trambuline, iar 2009 începe cu rezultate extraordinare. Obiectivul nostru era de a califica un săritor cu schiurile român la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2010 de la Vancouver, dar acum, după competiţia de la Sapporo, doi români au reuşit calificarea”, a menţionat acesta.

„Este un moment foarte important pentru săriturile cu schiurile din România”, a declarat Puiu Gaspar, Secretar al Federaţiei Române de Schi-Biatlon. „Această calificare ne dă speranţa că şi ceilalţi sportivi din echipele de copii şi juniori, ce beneficiază în prezent de programul ‹‹OMV Move & Jump›, vor vedea în Szilvester Kozma şi Remus Tudor modele de urmat şi vor duce săriturile cu schiurile din România în primele 10 din lume în cel mai scurt timp posibil”, a adăugat reprezentantul FRSB.

2 comments:

Anonymous said...

Ati uitat in acest material publicitar ca cei doi s-au calificat fiindca au luat startul fix 30 de sportivi, cei doi ocupand locurile 29 si 30 la mare distanta de ceilalti concurenti

Anonymous said...

Prietene nu sunt primi care fac sarituri si sau calificat la olimpiada...ia cauta Neagoe Virgil pe google sau unde vrei tu...el e primu romana la olimpiada din 92 la sarituri...asa pt cultura ta generala si sa nu mai scrii fara sa te informezi :D