Sărbătoare mare la Cabana Postăvaru, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la construirea uneia dintre cele mai frumoase amenajări montane din România.Aproape că nu există om care să fi ajuns în Poiana Braşov şi să nu fi mers la Cabana Postăvaru. Un ceai fierbinte, o bere rece, un vin fiert, orice bei acolo parcă are alt gust. Iar dacă asta se întâmplă iarna, când zăpada scârţâie leneş sub bocanci, iar Masivul Bucegi şi Munţii Piatra Craiului îţi fac cu mâna de peste vale, ai impresia că eşti într-un loc de poveste. Aseară, tot Masivul Postăvaru a fost în sărbătoare. Lumea care a urcat pe munte a avut parte de o mare petrecere, prilejuită de aniversarea a 125 de ani de existenţă a Cabanei Postăvaru, cel mai vechi adăpost din Poiana Braşov.
ISTORIE. Cei care au ridicat prima clădire au fost oamenii de la Asociaţia Carpatină Ardeleană SKV. "La 7 octombrie, Cabana Postăvaru va face 125 de ani de existenţă. În 1883 a fost inaugurarea. Atunci existau doar locuri de cazare. Mai târziu a apărut restaurantul. Practic, locul a fost într-o continuă dezvoltare şi a devenit cel mai renumit loc din Poiana Braşov. Pentru noi, cabana nu este doar un loc pentru excursii, ci şi un loc unde ne amintim de tradiţii. În ultimii ani am schimbat mult înfăţişarea locului, pentru a-i putea satisface pe turiştii care vin să schieze în Poiana Braşov", povesteşte Rolf Truetsch, cel care se ocupă acum de cabană împreună cu familia sa.
Sunday, October 5, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
E superba atmosfera la cabana Postavaru, de acee ii doresc o "viata" cat mai lunga!
Post a Comment