Friday, March 6, 2009

"Vrem să se schimbe ceva"


Au trecut două săptămâni de când constănţeanul Mircea Mocanu a murit din cauza unei avalanşe care a avut loc pe Muntele Furnica de la Sinaia. Misterele în jurul acestui accident încă mai persistă şi probabil că ele nu vor fi înlăturate niciodată. Familia decedatului a depus plângere la Parchet.

Sezonul acesta, muntele şi-a cerut un tribut care prea scump. Trei oameni au murit sub avalanşe. Doi la Buşteni, în luna noiembrie, unul la Sinaia, în februarie. Pare incredibil, dar în 2009, în România, ţară membră a Uniunii Europene, nimeni nu face absolut nimic pentru ca astfel de episoade să nu se mai repete. Autorităţile se dezic de orice responsabilitate şi încearcă să arunce vina, aşa cum se procedează de fiecare dată, în cârca celor dispăruţi. În cazul lui Mircea Mocanu, care a fost surprins de avalanşă la Sinaia pe 21 februarie, familia nu exclude nici posibila culpă a decedatului.

FILMUL TRAGEDIEI
Student la Politehnica din Bucureşti, Mircea Mocanu nu era un practicant foarte bun de snowboard. Lucrul acesta este recunoscut şi de prietenii săi. "El era mai mult cu rolele, dar de vreo doi ani de zile a învăţat să se dea şi cu placa. O stăpânea, mai mult nu pot să zic", spune Mara, cea care l-a văzut în viaţă pentru ultima oară. Şi acum este şocată de ceea ce s-a întâmplat. Ea a fost cea care l-a chemat pe Mircea la Sinaia şi regretă în continuare acest lucru. Apasă ca o datorie pe umerii ei. "El a venit cu trenul de la Bucureşti şi a urcat singur pe munte. Eu am dormit la Ghimbav şi am ajuns pe la 12:30 în Valea Dorului şi ne-am dat de câteva ori împreună", spune tânăra. Îşi aminteşte perfect cum era îmbrăcat amicul ei. "Chiar am râs de el când mi-a zis că are pe el o pereche de izmene, o pereche de blugi peste care şi-a tras o pereche de pantaloni de fâş." Îşi aminteşte fiecare detaliu din acea zi şi exclude din start varianta ca Mircea Mocanu să fi ajuns pe vâlcelul blestemat atras fiind de zăpada neatinsă de acolo. "Nu se poate aşa ceva! Cât ne-am dat în Valea Dorului, am făcut o coborâre pe vâlcelul dintre Valea Soarelui şi pârtia care coboară pe sub telescaun. Nu i-a plăcut deoarece erau bolovani foarte mari. Chiar m-a certat. El se simţea bine pe pârtie, unde era în siguranţă." De fiecare dată când mergeau la Sinaia coborau cu placa până la Cota 1.400, atraşi fiind de zonele în care puteau să sară în voie. Momentul în care s-a despărţit de Mircea Mocanu şi-l aminteşte perfect. "M-am oprit ca să fac o săritură de pe o cornişă. În timp cât îmi făceam curaj, l-am văzut pe el cum cobora. A trecut prin dreapta mea şi a făcut un viraj la stânga, pe Drumul de Vară. Am crezut că se duce înainte şi o să mă aştepte la Cota 1.400", povesteştea ea acum. Din păcate, nu a mai trecut mult şi amicul ei de pe pârtie era înghiţit de o avalanşă care s-a produs pe un vâlcel în care Mircea Mocanu a ajuns.

AŞTEPTARE ÎN ZADAR
După ce a sărit de pe cornişă, Maria a pornit la vale, spre Cota 1.400. A ajuns acolo, dar nu l-a zărit nicăieri pe amicul ei. L-a aşteptat în zonă câteva ore, timp în care nu a avut nici o secundă de linişte. Într-un târziu a sunat la Salvamont. Cel care i-a răspuns a luat-o peste picior crezând că este vorba despre o glumă. Chiar şi aşa, nu are nici un reproş să le facă salvatorilor montani. "Nae Cojanu, şeful salvamontiştilor, a demonstrat că este un om extraordinar. S-a purtat exemplar cu mine. La fel şi colegii săi, mai puţin cel care mi-a răspuns la telefon. Dar îi înţeleg perfect. Eu nu mi-aş risca viaţa în locul lor pentru un salariu de 5 milioane. Nici nu ştie cine e de vină. Acum nu mai contează ce se va stabili. Noi vrem să se schimbe ceva", este de părere cea care i-a fost tovarăşă lui Mircea în ultima zi de viaţă, ultima zi pe pârtie, ultima zi de snowboard. Căutările au început în jurul orei 22:00, dar cadavrul a fost găsit abia a doua zi îngropat în avalanşă. Oamenii muntelui spun că Mircea Mocanu n-a avut nici o şansă. Zăpada i-a intrat imediat pe gură şi s-a sufocat în câteva secunde. Indiferent de cauza acestei tragedii, ceva trebuie făcut. De două săptămâni, pe internet circulă mesaje care anunţă organizarea unui miting astăzi, la Sinaia, în memoria lui Mircea Mocanu. Familia acestuia va depune o plângere la Secţiile Judiciare Penală şi Civilă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ÎNTREBARE FĂRĂ RĂSPUNS

Până acum, nimeni nu ştie dacă tânărul din Constanţa a ajuns din greşeală sau cu intenţie pe vâlcelul morţii. Cert este însă că în acea zonă pârtia nu era balizată absolut deloc, ceea ce demonstrează că domeniul schiabil din Sinaia este tratat cu superficialitate de către administratorul său, primăria din localitate. "Dacă acolo erau semne care să delimiteze pârtia sau plase de protecţie, cu siguranţă că Mircea nu mai murea. Cei care se ocupă de pârtia Drumul de Vară nu şi-au făcut datoria şi trebuie să plătească. În plus, în acea zi, ANM a emis o avertizare cu risc de gradul trei pentru avalanşe în Masivul Bucegi. Noi nu am ştiut de acest lucru. Nu am văzut nicăieri un panou care să ne avertizeze asupra acestui pericol", este acuzaţia adusă de către Victor Drâmba, prieten cu Mircea, celor pe care el îi consideră responsabili de moartea prietenului său.

INTOXICARE PE MUNTE
Ca să evite o nouă tragedie precum cea petrecută în urmă cu două săptămâni, Primăria Sinaia, administratorul domeniului schiabil de pe Muntele Furnica, a anunţat că sectorul dintre Cota 2.000 si Cota 1.400, însemând pârtiile Carp, Târle, Drumul de Vară şi Papagal, sunt închise astăzi. Riscul producerii de avalanşe este însemnat din cauza căderilor masive de zăpadă care s-au produs în această săptămână. În ultimele zile, prin Sinaia, a circulat un zvon potrivit căruia Maria, fata care ar fi coborât pe Drumul de Vară alături de Mircea Mocanu, ar fi declarat la Poliţie că băiatul i-ar fi zis că vrea să coboare vâlcelul morţii atras fiind de zăpadă neatinsă de acolo. "Nu este adevărat aşa ceva. Lui nu-i plăcea să se dea în afara pârtiei", îi contrazice Maria. Spusele fetei au fost întărite şi de surse din anturajul anchetatorilor, care au precizat că în declaraţia dată la Poliţie tânăra nu ar fi zis niciodată că Mircea şi-a ales intenţionat traseul care i-a fost fatal.

No comments: