Friday, April 17, 2009
Favoritii s-au impus in ultima zi a "nationalelor" de schi fond
Astazi s-a dovedit din nou ca schiul fond este un sport teribil, practic de oameni puternici. In proba de duatlon de la Campionatul National de Schi Fond desfasurata astazi la Piatra Arsa, in Muntii Bucegi, favoritii s-au impus fara prea mari probleme. Paul Pepene si-a adjudecat titlul national dupa cei 30 de kilometri parcursi pe schiuri. "Am luat un avans de un minut si ceva dupa care nu m-a interesat decat sa schiez cat mai bine. A fost un concurs bun. Traseul a avut un abrupt destul de mare, pe care s-ar fi putut monta zece porti de slalom pentru cei de la schi alpin", a declarat Pepene. Locul al doilea i-a revenit lui Cristian Mosoiu, Mihai Acostachioaie fiind cel care a ocupat ultima treapta a podiumului. La feminin, campioana nationala dupa 15 kilometri a iesit Monika Gyorgy, urmata in clasament de Gabriela Leanca si Sara Timeea. Pentru fondistii din lotul national urmeaza o pauza de cateva zile. Antrenorul Daniel Borca isi doreste sa mai poata face un stagiu de pregatire la Piatra Arsa in acest sezon pentru a putea lucra cu elevii sai la capitolul tehnica.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment