Zonele turistice din judetul Bistrita-Nãsãud aflate la poalele Muntilor Rodnei au devenit greu accesibile pentru cei care doresc sã îsi petreacã timpul liber acolo, din cauza copacilor cãzuti peste drum, sub greutatea zãpezii.
Purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bistrita-Nãsãud, Georgeta Cãsvan, a transmis o avertizare din partea jandarmilor montani, având în vedere cã mai multi copaci de pe marginea DN 17 s-au prãbusit.
Zonele afectate sunt Rodna - Valea Vinului si Sant - Valea Mãriilor, ultima fiind des frecventatã de turistii care se cazeazã la complexul turistic "Poiana Zânelor".
"Jandarmii montani avertizeazã persoanele care se deplaseazã în aceastã zonã sã tinã cont de câteva sfaturi necesare în acest sezon. Deplasarea sã se efectueze cu rezervã de timp pânã la obiectivul propus, combustibilul sã fie suficient pentru masina cu care se deplaseazã, echiparea mijloacelor de deplasare în zona de munte sã fie corespunzãtoare. De asemenea, turistii trebuie sã aibã echipament corespunzãtor deplasãrii în zonele montane pe timp de iarnã", a declarat purtãtorului de cuvânt al IJJ.
Potrivit datelor oferite de Sistemul de Gospodãrire a Apelor Bistrita-Nãsãud, Valea Mare detine, în continuare, recordul privind grosimea stratului de zãpadã, care mãsoarã 40 centimetri. În ultimele 24 de ore, nu a mai nins decât putin, la Nepos, în schimb, au început ploile. Temperatura minimã înregistratã azi dimineata a fost de - 8 grade Celsius, la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuta.
Tuesday, November 25, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment