Friday, November 21, 2008

Jandarmeria Montana cere prudenta

Conform avertizărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 21 noiembrie, ora 22 - 23 noiembrie, ora 18, în zonele montane va ninge viscolit şi se va depune un strat de zapadă consistent. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru judeţul Hunedoara avertizare Cod galben, vremea se va răci accentuat, vântul va prezenta intensificări şi vor fi precipitaţii pe arii extinse.
Pentru prevenirea accidentelor în zonele montane, jandarmii montani recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee, fără a fi echipaţi corespunzător, să fie precauţi în alegerea traseelor pe care doresc să le străbată şi să nu se abată de la acestea. Este de preferat ca turiştii să rămână în apropierea cabanelor sau refugiilor şi să evite pe cât posibil drumeţiile lungi pe traseele montane.
În acestă perioadă, jandarmii montani hunedoreni vor intensifica patrulările pe principalele trasee montane din judeţ.
În cazul producerii unor accidente sau alte evenimente nedorite, persoanele în cauză sunt rugate să anunţe jandarmii montani la numărul de urgenţă 112 (apel telefonic gratuit) sau formaţiunile salvamont la tel. 0-SALVAMONT.

No comments: